Deci azi o zi ca celelalte! Poate chiar mai bună! Am încercat să meditez și să înțeleg toate miile de gînduri ce m-au învălmășit toate aceste zile care mi s-au părut la nesfîrșit de infinite!
Dragostea ea a dispărut însă amărăciunea a rămas pe deplin! Totul a început vre-o 3 ani în urmă cînd am văzut-o! La Carnaval! Să fi stat cu cineva de vorba posibil că amuțeam, deoarece nu știam că îngerii mai coboară pe pămînt! Toată seara m-am preschimbat de pe un picior pe altul în lupta continuă cu sine însuși. Timpul inevitabil zbura însă eu așa și nu îndrăzneam să o invit la un dans. O căutam printre învălășeala și colbul sălii și eram disperat , cind brusc văzînd-o i-am cerut un dans. Se nimerise unul lent. Și noi l-am dansat. Am călcat-o de zeci de ori (asta ca să nu exagerez). I-am mulțumit pentru dans și am evadat. Nu-mi păsa ce va fi ,, nu-mi păsa ce a fost , nu vedeam ce este! Trăiam doar clipa. Fugeam acasă cu amintirea sacră pe care o doream neatinsă. O trăiam doar în sinea mea. Eram cel mai fericit. HA! Nu-i știam numele, dar nu-i tragedie. Numele se află. Săptămînile următoare, trăiam cu sufletul într-o stare de euforie. Știam că există undeva acel suflet. Dar cui păsa? Treceau săptămîni și eu nu mă înteresam cine-i ea! Aveam o frică abia perceptibilă (de fapt corectă) că odată ce voi afla lumea mea interioară se va sparge ca un bulbuc de apa! Puf și nui! Prietenilor nici gînd să le spun căci nu doream să aflu nimic ce m-ar dezechilibra. Însă iarăși Timpul zboară iar frînele! El nu știa ce-s alea. A trecut o perioadă de timp. Nici acum nu pot înțelege cum mi-au fost îndeajuns 2-3 clipe pentru a fi fericit atîta timp și pentru a nu cere mai mult nimic. Îmi pare (iată momentul acesta nu mi-l amintesc bine) că următoarea dată ne-am văzut de Paște la biserică. Era cu o prietenă. Nu am mai vorbit noi chiar mult însă iarăși au fost acele clipe visate de toți, cind ești împăcat cu sine însuși. Era cald și era sfîrșit de an. Numele ? nu-l știam din nou. Dulcele chinuri un pic s-au amărît deoarece i-am pierdut urma și nu știam cum să procedez mai departe. Pe care drum s-o apuc. AJUTOR! Un nume! Un număr de telefon! Am rugat un prieten să afle aceste date. Știam doar că suntem clase paralele. Și odata (eram la o nuntă) primind informația arzător-dorită, am reușit să calc cu stîngul. Și încă m-am împiedicat! Nu pot să-mi amintesc ce cuvinte i-am spus sunînd-o pe număr ascuns. Cinstit nu știu. Dar acele declarații au fost extrem de stîngace, cu aceste declarații poți doar să sperii și nicidecum să îndrăgostești pe cineva. Îmi pare că în genere doar suflam în telefon. Apoi am îndrăznit să-i scriu un SMS (am fost depistat chiar atunci). Mai bine nu-i scriam și istoria se termina aici. Și nu este vorba de faptul că a fost ceva de ce îmi pare rău că a fost!Nu a fost un nimic răsfrînt în sute de sentimente cu mii de nuanțe și milioane de culori. Din partea mea. Din partea ei veți întreba. Vă spun. Tot ce am simțit eu reduceți cu 100 %. A fost doar o luptă a unui singur om contra tuturor dar în primul rînd împotriva propriei persoane. Un om împins în colț și respins. Această luptă a durat 3 ani si cine știe dacă va avea un sfîrșit? Cel mai greu drum e de abia înainte. Dar e noapte și doresc să ajung la pernă. Acolo unde mă așteaptă gîndul către ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu